Din zilele insorite

Era numai culoare și eram doar noi doi.
Nu am mai scris de mult povești și acesta e singurul meu regret. Nu pe blog, ci pe hârtie. Aștept cu nerăbdare și plină de emoții momentul în care ne vom reînnoi o promisiune pe care am făcut-o in urmă cu doi ani.
Vara a trecut frumos, cu adieri calde prin păr, peregrinare prin locuri de suflet și fotografii insuflețite, lăsându-ne, evident, într-un abur de poezie calmă și nostalgică (M. Sadoveanu).

1. Lacul Siriu, august 2017

Dupa Bușteni, Slatina, Eforie- Mamaia și Parcul Natural Bucegi, pe la inceputul lunii august, am mers încântați spre județul Buzău. M-aș reîntoarce în orice moment pentru deosebita pensiune Izvorul Bucuriei, aflată tocmai pe malul Lacului de Acumulare Siriu, la jumătatea distanței dintre Buzău și Brașov. 
Lacul Siriu, aflat la doar câțiva pași din locul în care am fost cazați completează perfect frumusețea locului, iar despre această pensiune, puteți afla tarifele, ofertele speciale și o întreagă galerie din acest link

2. Măgura, județul Brașov

Dupa un lung drum pe un traseu de tara, am ajuns într-un loc deosebit, în care am reușit să surprind chiar și în fotografii prospețimea aerului alături de naturalețea locului și a oamenilor. Nu pot să vă recomand locul unde am fost cazați, tocmai pentru că la Vila Ely, am fost întâmpinați de un proprietar destul de irascibil. La simpla solicitare a apei calde, acesta a intrat noaptea târziu peste noi în cabană și a început să ne vorbească arogant, ba chiar intenționa să ne returneze banii și să plecăm de acolo. Noaptea! Fiind „la mama naibii”, într-un loc în care cauți doar liniște, peisaj fain și detașare de oraș.
Am dat-o la pace, în final! La nici 6 dimineața, ne-am strâns bagajul și am plecat, ofticându-mă că frumusețea locului a fost stricată de un acest ins. 
Și publicitatea negativă e un soi de publicitate, știu asta; le am nițel cu teoria în domeniul jurnalismului, însă..locul e fain, vila Ely- NOO!

3. Padina, Bucegi, septembrie 2017

 Padina este un loc perfect pentru relaxare, plimbari lejere si momente perfecte pe care să le poți petrece cu cineva drag.

Stay tunned for more!

Love, D.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *